Supă-cremă de dovleac

Aşa cum sînt o mare amatoare a dovleacului, îl gătesc foarte des. Şi, astăzi, cît de banal n-ar suna, fac o supă-cremă de dovleac pe care pur şi simplu o adoooor. Am început s-o gătesc acum cîţiva ani în urmă, după ce am gustat-o la una din ediţiile evenimentului gastronomic Bostaniada. Ceea ce o făcea deosebită era bulionul cu care aceasta a fost preparată, era un bulion din ciolane afumate. Supa era pregătită cu multă dragoste în ceaun la foc deschis. Toate acestea au făcut ca supa de dovleac să mă cucerească definitiv. Credeţi-mă că modalitatea din urmă de preparare a supei merită toate eforturile, însă, eu vă propun o modalitate mult mai rapidă, dar cu acelaşi rezultat delicios.

Ingredientele necesare:

  • 500 g dovleac curăţat
  • 1 ceapă medie
  • ¼ rădăcină de ţelină
  • 1 morcov mediu
  • 3-4 cartofi medii
  • 1 l bulion de pui sau de legume
  • 200 ml frişcă de 15% grăsime
  • sare, piper negru proaspăt măcinat
  • ulei de măsline
  • oregano (sau alte ierburi aromatizate după gust)
  • parmezan (pentru servire)
  • seminţe de dovleac (pentru servire)

dc49f678-ff96-4adb-b590-60c24549b1b1

Pentru început curăţăm dovleacul de seminţe şi coajă. Curăţăm legumele. Ceapa, rădăcina de ţelină şi morcovul le tăiem cuburi medii, iar cartofii şi dovleacul – cuburi mai mari.

Încingem la foc mediu un castron şi călim pe ulei de măsline ceapa, rădăcina de ţelină şi morcovul pentru aproximativ 3 minute.

Adăugăm cartofii şi dovleacul şi lăsăm totul la foc pentru încă 2 minute. Turnăm bulionul pînă la nivelul legumelor şi lăsăm acestea să fiarbă aproximativ 15 minute sau pînă cînd cartofii sînt gata.

Cu ajutorul blenderului mărunţim legumele pînă cînd supa capătă consistenţa unei creme fine. Adăugăm frişca, sarea, piperul negru proaspăt măcinat şi ierburile aromatizate după gust. Mixăm totul cu blenderul şi lăsăm supa la foc încet pentru aproximativ 5 minute, amestecînd supa din cînd în cînd.
*se recomandă a se amesteca pentru a evita lipirea acesteia de fundul castronului.

f002373b-7c5d-40bf-8499-b251e0abc147Supa-cremă de dovleac este gata şi se serveşte cu parmezan ras şi seminţe de dovleac.

Bon appétit!

 

 

One Comment Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s