Ştrudel cu mere

Ştrudelul cu mere este unul din deserturile mele preferate. Este mai mult decît o simplă plăcintă cu mere. Are o crustă crocantă pe deasupra şi o umplutură aromată în interior. Se serveşte cald, cu frişcă bătută sau cu cremă englezească. Mie îmi place să-l servesc cu frişcă bătută, la fel cum îl servesc cei de la Sacher Café din Viena. Dar, haideţi să vă povestesc mai întîi de toate cum îl pregătesc.

Ingredientele necesare pentru aluat:

  • 2 ½ căni făină de grîu
  • 3 linguri ulei de floarea-soarelui “Lacrima de Aur”
  • 10-12 linguri de apă călduţă
  • 1 praf de sare

Ingredientele necesare pentru umplutură:

  • 5 căni mere tăiate cubuleţe
  • ½ cană stafide
  • 5 linguriţe suc de lămâie
  • 1 linguriţă coajă rasă de lămâie
  • ¾ cană zahăr
  • 2 mîini generoase de pesmeţi măcinaţi
  • 2 mîini generoase de nuci măcinate
  • cîteva linguri de unt topit
  • 1 praf generos de scorţişoară măcinată
  • 1 praf sare
  • zahăr pudră (pentru servire)
  • frişcă bătută (pentru servire)

14641986_10207097713937800_6664531987321119881_n1. Pentru început facem aluatul. 

Într-un bol amestecăm făina cernută, uleiul de floarea-soarelui, apa şi sarea. După care, frămîntăm cu mâna aluatul pentru aproximativ 5 minute. Aceasta va face aluatul elastic şi ne va permite să-l întindem în foaie subţire.
*nu e nevoie să frămîntăm aluatul prea mult, dat fiind că acesta va obosi şi nu se va putea întinde uşor.

După ce l-am frămîntat, formăm o bilă din aluat, o ungem cu puţin ulei de floarea-soarelui pe deasupra. Apoi, acoperim bolul cu peliculă alimentară şi lăsăm aluatul să se odihnească pentru aproximativ 1 oră.

6dfd41af-25ca-4a30-93db-de8878a736c6

Între timp spălăm merele, le curăţăm de coajă, le tăiem jumătăţi şi le scoatem seminţele. Le stropim cu suc de lămâie ca să nu-şi schimbe culoarea. Le vom tăia cubuleţe în momentul în care vom face umplutura propriu-zisă.

După ce a trecut 1 oră, putem întinde aluatul.

Pentru aceasta luăm un tocător dreptunghiular de aproximativ 25*30 cm, îl presărăm cu puţină făină şi cu ajutorul sucitorului întindem aluatul pînă ajungem la mărimea tocătorului. Această mărime ne va ajuta să dăm o formă foii de ştrudel.

Apoi, pe masa de lucru aşternem o faţă de masă curată pe care o vom utiliza pentru a întinde şi rula foaia de aluat. În centrul feţei de masă transferăm foaia de aluat de pe tocător. Acum, cu ajutorul degetelor, pornind din mijloc, întindem atent aluatul. Pentru aceasta, strecurăm mîinile sub foaia de aluat şi cu partea exterioară a degetelor începem să întindem aluatul. Continuăm să întindem foaia de aluat pînă aceasta devine foarte subţire, practic transparentă. Ca rezultat, foaia de aluat capătă mărimea de aproximativ 50*75 cm.

22e85bd4-4e57-461f-bce9-4acc416b3c01

2. Acum că avem foaia de aluat întinsă, putem umple ştrudelul.

Primul strat cu care ungem foaia de aluat este untul topit. Apoi, presărăm foaia de aluat cu un strat de pesmeţi măcinaţi.
*aceştia vor absorbi sucul pe care îl va elibera merele în timpul coacerii.

După care, presărăm foaia de aluat cu nuci măcinate.
*eu le-am uscat preliminar în tigaie pentru un plus de aromă.

7e7a62b6-4ff6-439d-a617-257c7857f150

Acum e timpul să pregătim umplutura propriu-zisă. Pentru aceasta tăiem merele cubuleţe. Într-un bol, le amestecăm cu stafidele, sucul de lămâie, coaja de lămâie, zahărul, scorţişoara şi sarea. Umplutura gata o aşezăm latitudinal în unul din capetele foii de aluat.

64ff7323-3c44-4466-9368-2f3fae969a0a

Acum putem rula ştrudelul. Mai întîi, acoperim umplutura de mere cu capătul foii de aluat şi lipim marginile. După care, rulăm ştrudelul cu ajutorul feţei de masă, pe care o ridicăm încet. Ştrudelul rulat îl transferăm atent pe o hîrtie pergament de copt şi îl punem pe o tavă de copt. Ungem ştrudelul cu unt topit şi îl presărăm cu puţin zahăr.

fd32b6cf-e7fe-49e4-8259-d326cdf9594b Coacem ştrudelul în cuptorul preîncălzit la 200º pentru aproximativ 20 minute, după care micşorăm temperatura la 180º şi îl coacem pentru încă aproximativ 20 minute sau pînă cînd acesta capătă o culoare auriu-maronie.

0094a02c-f0fc-4450-ac51-58fe7ba89f47

8d8ce7b3-dfc7-4f61-8bb1-2abec2f2d778

Ştrudelul cu mere este gata şi se serveşte cald presărat cu zahăr pudră, alături de frişcă bătută sau cremă englezească.

Bon appétit!

2 Comments Add yours

  1. Soso says:

    Il rulam pe lungime? Nu?

    Liked by 1 person

    1. De fapt, umplutura e pusa pe latime. Respectiv, acoperim umplutura si o rulam pe latime.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s