Carne de viţel cu gutui

Dintotdeauna mi-a plăcut să combin fructele cu carnea, fie astea prune, caise, gutui, etc. Dulceaţa fructelor oferă bucatelor un gust aparte, un gust pe care, la sigur, îl vei ţine minte. Şi acesta fie te cucereşte din prima, fie te lasă indiferent pentru tot restul vieţii. Astăzi, am preparat carne de viţel cu gutui. Carnea…

Supă-cremă de conopidă cu conopidă caramelizată

Așa cum în familia noastră se obișnuiește la prînz să se mănînce supă și de fiece dată ne place să încercăm ceva nou, am decis să fac supă-cremă de conopidă. E la fel de gustoasă și ușor de preparat ca și celelalte supe-creme pe care le-am preparat și pînă acum. Iată ce ingrediente am folosit. Ingredientele…

Cartofi crocanți cu ciuperci și ierburi aromatice

Cînd vine vorba de prepararea legumelor la rolă, de cele mai dese ori mă gîndesc la cartofi crocanți la cuptor. Aceștia pot fi pregătiți în feluri variate și nu se întîmplă niciodată să nu iasă buni. Astăzi, eu am ales o rețetă simplă cu ciuperci și ierburi aromatice. Și iată cum îi pregătesc. Ingredientele necesare: 8…

Roșii murate aromate

Sfîrșitul de vară este sezonul murăturilor și al conservelor din legume. Dat fiind că, avem roșii din belșug în grădina părinților, astăzi vom face roșii murate cu tot felul de ierburi aromate. Ierburile aromate, la fel, le-am cules direct din grădină. Ador această rețetă prin simplitatea ei, dar și prin varietatea de ingrediente pe care…

Ciabatta cu ghiveci de legume și feta

Astăzi voi prepara un fel de mîncare specific bucătăriei moldovenești. De cele mai dese ori, acesta se prepară dintr-o varietate largă de legume. Eu, însă, folosesc cîteva legume pentru a crea un ghiveci delicios, care se poate servi atît cald cît și rece. Deci, să purcedem la gătit. Ingredientele necesare: 2 cepe medii 3 căței de…

Borș roșu cu costiță de vițel

Borșul roșu sau borșul cu sfeclă roșie reprezintă un preparat tradițional ucrainean, care se prepară preponderent din rădăcinoase. Este ușor de preparat și se numără printre bucatele preferate ale familiei mele. În special, datorită faptului că cunosc acest fel de mîncare din fragedă copilărie. Și cum eu am preluat multe din rețetele mamei, borșul roșu…

Plăcintă italiană cu spanac, zucchini și ricotta

Astăzi voi prepara o cu totul altă plăcintă decît cea pe care majoritatea gospodinelor noastre obișnuiesc să o pregătească. Seamănă mult cu spanakopita grecească, dar nu e ea. Utilizînd ingrediente specifice bucătăriei italiene, voi face o plăcintă cu spanac, zucchini și ricotta di bufala. Are un gust intens de legume și se combină de minune…

Dovlecei grill cu ton

Astăzi continuăm cu o altă rețetă de preparare a dovleceilor, și anume voi pregăti un aperitiv simplu și foarte gustos – dovlecei grill cu ton. Ingredientele necesare: 2 dovlecei mici (preferabil de aceeași mărime) 1 conservă de ton în ulei de măsline (Rio mare) 1 lingură maioneză ulei de măsline sare, piper negru proaspăt măcinat…

Blinii din zucchini și parmezan

Astăzi voi continua cu seria bucatelor preparate din dovlecei și zucchini și voi pregăti blinii din zucchini și parmezan. Ingredientele necesare: 2 zucchini medii ¾ cană făină ½ cană parmezan ras 3-4 căței usturoi 2 ouă sare, piper negru proaspăt măcinat (după gust) ulei de măsline smîntînă (pentru servit) Spălăm și dăm prin răzătoare zucchini….

Salată colorată cu parmezan și miez de nuci

Ador vara, ador darurile pe care ni le oferă direct pe farfurie. E suficient să adaugi cîteva culori și te încarci de energie pozitivă și o doză sănătoasă de vitamine. Vitamine sub forma unor salate suculente și delicioase. Astăzi, vă voi împărtăși rețeta unei salate improvizate, cu aromă și gust de miez de nuci. Ingredientele…

Salată grecească

În zilele în care sînt cu moralul la pămînt, mănînc această salată. O numesc “curcubeu în farfurie”. E plină de culoare, savoare și arome. Și nu știu dacă mă veți crede, dar după ce o mănînc, îmi revin. Îmi recapăt energia și culoarea. Deci, să o gătim! Ingredientele necesare: 3 roșii 4 castraveți 1 ardei…

Zucchini cu parmezan și ierburi aromate

Zucchini crocanți, aromați și cu gust fin. Iată ce gătesc eu azi! Și dacă e să vezi ce se combină de minune cu zucchini, apoi să știți că ierburile aromate alături de parmezan. Deci, să nu pierdem timpul și să purcedem la gătit. Ingredientele necesare: 2 zucchini mari ½ cană parmezan ras ½ linguriță oregano…